Home » D:News » Celulele din urină pot fi transformate în celule nervoase

Celulele din urină pot fi transformate în celule nervoase

Publicat: 11.12.2012
Un grup de cercetători chinezi a pus la punct o metodă prin care celule extrase din urina umană pot fi reprogramate şi transformate în celule nervoase imature, din care se pot apoi forma diverse tipuri de celule ale creierului. Metoda are implicaţii importante în cercetare: pe aceste celulele nervoase crescute în laborator pot fi studiate mecanismele celulare ale unor boli neurodegenerative şi pot fi testate medicamente.

Metoda, publicată în jurnalul Nature Methods, presupune extragerea din urină a unor celule şi reprogramarea lor astfel încât să se dezvolte în diferite alte tipuri de celule, în funcţie de mediul în care sunt crescute.

În urină există celule provenite din epiteliul intern al tubulilor renali, iar aceste celule au fost utilizate de cercetătorii de la Academia Chineză de Ştiinţe pentru a produce, prin reprogramare, noi tipuri de celule. 

Anul trecut specialiştii chinezi raportaseră că au reuşit să obţină, pe această cale, neuroni, celule gliale (care intră în componenţa materiei albe din creier), celule hepatice şi celule musculare cardiace. Ei transformaseră celulele din epiteliul tubulilor renali mai întâi în celulel stem pluripotente, din care s-au dezvoltat apoi diferite alte celule.

Credit foto: Lihui Wang, Guangjin Pan & Duanqing Pei

Recent, ei au îmbunătăţit metoda, făcând-o mai rapidă, mai eficientă şi, probabil, mai puţin susceptibilă de erori.

În acest nou studiu, ei au izolat celule din urina provenită de la trei voluntari (cu vârste de 10, 25 şi 37 de ani) şi le-au transformat direct în celule progenitoare neurale (precursori ai celulelor nervoase). Au cultivat aceste celule şi le-au tratat astfel încât ele să se diferenţieze în neuroni (capabili să producă impulsuri nervoase), astrocite şi oligodendrocite (două tipuri de celule gliale care se găsesc în creierul uman).

Ulterior, au transplantat neuronii şi astrocitele în creierele unor şobolani nou-născuţi, iar după o lună, examinând creierele animalelor, au constatat că noile celule au supravieţuit. 

Totuşi, rămâne de văzut dacă vor putea supravieţui mai mult şi dacă se vor integra în circuitele cerebrale astfel încât să devină funcţionale

De obicei, reprogramarea se făcea cu ajutorul unor virusuri, care transportă în celulă gene ce determină celula să parcurgă o nouă cale de dezvoltare. De data aceasta, cercetătorii au folosit nu un virus, ci o mică porţiune circulară de ADN bacterian, care se poate replica singură în citoplasmă. Această abordare nu numai că grăbeşte procesul, dar elimină şi nevoia de a insera genele de reprogramare în cromozomi, proces care, teoretic, este o posibilă sursă de erori (mutaţii genetice). Totuşi, încă nu se ştie dacă celulele reprogramate cu ajutorul ADN bacterian conţin mai puţine erori decât cele reprogramate cu ajutorul virusurilor.

Metoda poate duce şi la obţinerea de celule stem pluripotente într-un mod mai simplu şi non-invaziv, de vreme ce celulele sunt obţinute din probe de urină şi nu din sânge sau ţesut recoltat prin biopsii.

Următorul pas ar fi să se obţină neuroni pornind de la celulele din urina unor pacienţi care suferă de Alzheimer, Parkinson sau alte boli neurodegenerative, precum şi să se determine în ce măsură această nouă tehnică non-virală afectează ADN-ul.

Sursa: The Guardian

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce uneori te trezești cu câteva minute înainte de alarma de dimineață?
De ce uneori te trezești cu câteva minute înainte de alarma de dimineață?
Un tratament similar cu Ozempic ar putea ajuta în curând pisicile grăsuțe
Un tratament similar cu Ozempic ar putea ajuta în curând pisicile grăsuțe
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
O substanță din ciocolata neagră ar putea încetini îmbătrânirea
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Oamenii de știință au descoperit două gene care ar putea opri răspândirea cancerului
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
Lepra, între istorie și știință: ce înseamnă cu adevărat această boală și cât de mare este riscul astăzi
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
O navă spațială NASA de pe orbita planetei Marte s-a deconectat în mod misterios
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Fibrele, noul ingredient-vedetă. „Este un nutrient de care oamenii chiar au nevoie”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Nichita Stănescu, geniul răsfăţat de Ceauşeşti care a consumat alcool până a murit. „A făcut şi el un pact cu diavolul”
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Gigantul Netflix, păcălit cu milioane de dolari de un regizor cunoscut de la Hollywood
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Locurile din avion pe care pasagerii ar trebui să le evite pe cât posibil
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Interesul SUA pentru Groenlanda, motiv de panică pentru serviciile secrete daneze
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Unde ajung bagajele pierdute în aeroport?
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri
Oamenii tocmai acum realizează că Pământul are o coadă, care se întinde pe milioane de kilometri
Un simplu truc cu lumina dezvăluie căi cerebrale ascunse în detaliu microscopic
Un simplu truc cu lumina dezvăluie căi cerebrale ascunse în detaliu microscopic
Ce a descoperit o echipă de cercetători în structura termică de sub Groenlanda?
Ce a descoperit o echipă de cercetători în structura termică de sub Groenlanda?
A fost recuperată prima comoară de pe „Sfântul Graal al epavelor”
A fost recuperată prima comoară de pe „Sfântul Graal al epavelor”
Copilăria lângă un părinte narcisic: consecințe emoționale și drumul către vindecare
Copilăria lângă un părinte narcisic: consecințe emoționale și drumul către vindecare
Cuvintele care vindecă: cum să vorbești ca să fii auzit, respectat și înțeles
Cuvintele care vindecă: cum să vorbești ca să fii auzit, respectat și înțeles